Guardiola a devenit cel mai tânăr antrenor care câștigă două Ligi ale Campionilor, iar catalanii se întrebau dacă Pep va urma sfaturile lui Cruyff: „Ar putea pleca după finala de la Londra”. Catalanii și-au mai luat o piatră de pe inimă: Messi l-a convins pe Guardiola să mai rămână cel puțin un an!
A fost ziua în care Barcelona a fost capitala Spaniei: „Barca însemnă FOTBAL”, scriu cei de la Marca, ziar de casă al Realului.
Guardiola a dezvăluit pentru presa din Spania că va mai rămâne un sezon:
„Trebuie să găsesc provocări înăuntrul meu. Nu este o meserie ușoară. Voi mai continua un an și apoi voi vedea. Când pasiunea s-a dus, trebuie să merg acasă. Sunt un admirator al culturii engleze, care îi permite unui antrenor să rămână 25 de ani la o echipă. Este un lucru extraordinar„, spune Guardiola în presa din Spania.
Messi este una dintre bijuteriile care i-au furat ochii antrenoruluui: „Este cel mai bun jucător pe care l-am văzut și pe care îl voi mai vedea”, spune Guardiola.
Catalanii au fost lăudați și de cel mai bun jucător din Premier League în sezonul recent încheiat
„Nu am jucat niciodată cu o echipă precum FC Barcelona. Ei joacă un mare fotbal și au meritat să câștige. Am încercat să facem un presing sus și am reușit abia în unele momente”, a spus Nemanja Vidici.
Și Rio Ferdinand a recunoscut meritul catalanilor: „În 2009 am fost mai buni. Astăzi am avut câteva ocazii. Când am revenit la 1-1, am crezut în victorie. Trebuie să le recunoaștem meritul, chiar dacă unul sau două goluri se puteau evita”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER